Prestațiile bune în tricoul lui CFR Cluj l-au adus pe Didi în atenția mai multor cluburi europene. Brazilianul Didi, unul dintre cei mai lăudați fotbaliști ai lui CFR, ar putea ajunge la Lyon, adversara Stelei din Liga Campionilor. Didi a ajuns pe lista de achiziții a campioanei Franței la recomandarea conaționalului său Juninho Pernambucano. Lyon nu este însă singurul club interesat de serviciile lui Didi. La meciul de miercuri, cu Chelsea, și-au anunțat prezența reprezentanți ai șapte echipe europene, însă principalele contracandidate ale lui Lyon la semnătura atacantului brazilian sunt Șahtior Donețk și Everton. „Sunt onorat de atenția acestor cluburi, dar acum îmi stă capul doar la CFR. Dacă însă șefii vor să mă vândă, voi pleca“, a declarat Didi. Brazilianul a ajuns la CFR în ianuarie 2007, de la echipa portugheză Pacos Ferreira, pentru doar 200.000 de euro, iar acum, potrivit www.transfermarkt.de, este cotat la 2,1 milioane de euro.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER